Top 10: Sibienii au votat cele mai importante proiecte ale orașului. Două dintre ele vor primi finanțare în curând

Campania “Alege Prioritățile Orașului Tău”, cea mai mare campanie de consultare publică din țară pe tema dezvoltării urbane, respectiv metropolitane, a ajuns la peste 80.000 de răspunsuri primite de la cetățenii din toată țara. Numărul de voturi ale sibienilor în campania „Proiectele Orașului Tău” a depășit 7.000, potrivit informațiilor transmise de organizatori.

Sibienii au reacționat la propunerea inițiată de Banca Mondială, cu ajutorul autorităților locale, și au votat în număr mare proiectele preferate, astfel că orașul nostru s-a situat pe locul 3 pe țară, după numărul de voturi.

Clasamentul celor 10 proiecte votate de cetățenii din Sibiu, în ordinea voturilor și valorile acestora, estimate:

Construcția unui Spital Județean nou, cu secții pentru copii și adulți – 150 mil. euro
Construcția Variantei de Ocolire Sud – Sibiu – 22 mil. euro
Parcările subterane în proximitatea zonei istorice – 13 mil. euro
Introducere transport electric în Sibiu – tren urban – 16 mil. euro
Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Sibiu – 38 mil. euro
Construirea pasajului subteran (Piața Unirii – Alba Iulia) – 20 mil.euro
Amenajarea Complexului de Agrement – Aquapark – 50 mil. euro
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest prin viabilizarea teritoriului – 50 mil. euro
Traseul pentru bicicliști de-a lungul râului Cibin (Turnișor – Gușterița) – 25 mil. euro
Construcția centrului de spectacole și conferințe – 80 mil. euro

Dintre toate aceste proiecte, primul se află într-un proces inițial de dezvoltare (aprobare studiu de fezabilitate), la Consiliul Județean, iar al treilea este prevăzut în bugetul pe acest an, doar pentru proiectare (Parcare Piața Cibin și Parcare Gară). În rest, celelalte sunt doar vise ale sibienilor care ar putea deveni realitate într-o perioad de timp foarte lungă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte