Tânăr de 18 ani căzut de la etajul șapte lângă Cinema Arta. A murit pe loc

Un tânăr de 18 ani a căzut în gol de câțiva zeci de metri în apropiere de cinema Arta în zona Mihai Viteazu.

A murit pe loc
ISU Sibiu anunță că un echipaj Smurd a intervenit în Piața Aurel Vlaicu, pentru acordarea asistenței medicale unui băiat, 18 ani, căzut de la înălțime. ’’Din păcate, băiatul a fost găsit decedat de către echipajul Smurd’’, spun cei de la ISU.

IPJ Sibiu a confirmat pentru Ora de Sibiu că incidentul s-a petrecut în aceasta seară, în jurul orei 23,00. ’’Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată despre faptul ca o persoană ar fi căzut de la etajul șapte al unei clădiri din Piața Aurel Vlaicu. Echipajele de polițiști care au ajuns la fața locului au constatat că este vorba despre un adolescent în vârstă de 18 ani, din localitatea Miercurea Sibiului, decedat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite circumstanțele în care a survenit decesul adolescentului’’, spune Elena Welter de la IPJ Sibiu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte