Poiana cu narcise din județul Sibiu a fost arată! Cum a fost distrus un monument natural

Una dintre cele două arii protejate botanice de interes național din județul Sibiu a fost arată. Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a cerut pedepsirea ”exemplară” a vinovaților.

Șuvara sașilor, o zonă de aproximativ 20 de hectare, dintre localitățile sibiene Tălmaciu și Sadu, era declarată arie protejată din 1994, aici crescând narcise și numeroase alte plante sălbatice protejate. Mai mult, în zonă crește și o specie de mărar sălbatic, care se mai găsește acum într-un singur loc din România.

Cum zona a fost proaspăt arată, pentru refacerea zonei ar fi nevoie, spun specialiștii pentru turnulsfatului.ro, de cel puțin 20 de ani.

”Am cerut intervenția IMEDIATĂ a Gărzii de Mediu! Vinovații trebuie să fie pedepsiți EXEMPLAR! Sunt fapte ireparabile, pe care trebuie să le prevenim, stopăm, pedepsim, până nu este prea târziu! Mâine, până la ora 12.00, aștept informarea GNM!”, a scris ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, pe Facebook.
Reprezentanții Facultății de Științe de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu au anunțat că vor merge la fața locului pentru a strânge ”bulbi și rizomi și tot ceea ce mai e de găsit pentru a le planta în cealaltă parte a ariei protejate, acolo unde deocamdată nu s-a arat“, a explicat prof. univ. Constantin Drăgulescu pentru sursa citată.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte