FC Hermannstadt se întoarce pe Municipal – Birț: ’’Vom reveni la Sibiu!’’

Președintele lui FC Hermannstadt spune că primul meci pe Municipal va fi cel cu Concordia Chiajna în 11 sau 12 mai. Meciul cu FC Voluntari se va juca cel mai probabil la Cluj pe stadionul celor de la CFR.

FC Hermannstadt revine pe stadionul din Sibiu, după ce a jucat numai în deplasare în acest sezon. Formaţia ardeleană va reveni pe arena locală la începutul returului din play-out-ul Ligii I Betano, contra Concordiei Chiajna, anunță Prosport.
Preşedintele clubului sibian, Teodor Birț, spune că lucrările la tribuna principală sunt foarte aproape de finalizare şi aşteaptă fanii sibieni în număr cât mai mare la meciul din prima jumătate a lunii mai.
„Vom reveni la Sibiu când va începe returul. Meciul cu Voluntari îl vom juca la Cluj, pe stadionul CFR-ului. Având în vedere că termenul pentru încheierea lucrărilor la tribuna care a rămas în picioare la Sibiu este de 15 aprilie, urmează procedura de încheiere a lucrărilor, de recepţie. Trebuie omologare, nu reuşim să ne încadrăm până la meciul cu Voluntari pentru că nu ne putem juca cu televiziunile şi cu tot ceea ce înseamnă organizarea unui joc”, a declarat Birţ, pentru ProSport.

Cheamă fanii alături de echipă
Revenirea în localitate le dă mari speranţe oficialilor sibieni, care nu au emoţii cu privire la retrogradare, deşi echipa lui Miriţă se află pe loc de baraj, cu 17 puncte şi fără nicio victorie în play-out.
„Vom avea 4000 de spectatori, sunt convins că o să fie tribuna plină. Am încredere pentru că am mai avut o perioadă în care am stat destul de rău în clasament, după care am revenit şi am urcat. Mi se pare că play-out-ul e echilibrat, oricine poate să câştige sau să piardă oricând. Sunt multe punce puse în joc şi nu am emoţii. Am încredere în băieţi şi sunt convins că îşi revin, s-ar putea chiar la meciul cu Botoşani. Încercăm să le dăm încredere, să fim uniţi, să strângem rândurile şi să depăşim momentul. Pentru noi este greu pentru că suntem o echipă nou-promovată şi am jucat toate meciurile în deplasare, dar ideea că ne întoarcem la Sibiu ne dă încredere”, a mai spus Birţ.

Articol preluat de pe www.oradesibiu.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte