Cum arată Sibiul în prag de Summit – Tur prin zona centrală – Iată programul de joi

Doar câteva ore mai sunt până la cel mai important eveniment al Sibiului. Europa vine în România, în urbea de pe Cibin. Evenimentul se va desfășura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu.

Summit-ul informal va fi găzduit de Klaus Werner Iohannis, președintele României, statul care deține în prezent Președinția Consiliului Uniunii Europene. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea.
La Summitul de la Sibiu vor participa șefi de stat sau de guvern din statele membre UE, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
Sibiul este pregătit și îi așteaptă pe liderii politici cu brațele deschise. Covorul roșu din Piața Mare este și el pregătit pentru cei mai puternici oameni ai Europei.

Programul a fost și el stabilit. Șefii de stat și de guvern vor sosi în Piața Mare, joi, în jurul orei 12. Iată programul oficial:

  • 11.45 – 12.30 Doorstep – Sosirea șefilor de stat sau de guvern – Locație: Piața Mare
  • 11.45 – 12.30 Handshake – Primirea de către președintele României, Klaus Werner Iohannis, a șefilor de stat sau de guvern – Locație: Primăria Municipiului Sibiu
  • 12.30 – Tour-de-table – Sesiunea plenară a șefilor de stat sau de guvern – Primăria Sibiu
  • 13.15 – Fotografie de familie – Piața Mare
  • 13.30 – Dejun de lucru al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană
  • 18.00 – Conferință de presă. Participă: Klaus Iohannis, Donald Tusk și Jean-Claude Juncker. Locație – Piața Mică – Sala de conferințe a Președinției

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte