„Afacerea” unui vâlcean – A furat televizoare din apartamente inchiriate la Sibiu și le-a vândut

Un vâlcean s-a gândit că poate începe o „afacere” astfel că a închiriat mai multe apartamente în Sibiu, de unde a furat toate televizoarele. Omul le-a vândut apoi în Pitești și Alba Iulia. Acum este cercetat de polițiști.

„La data de 3 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Vâlcea, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Vâlceanul este bănuit că, în perioada 28 – 29 martie, a închiriat trei locuințe cu regim hotelier, situate în municipiul Sibiu și în loc. Șelimbăr, de unde ar fi sustras cinci televizoare în valoare de aproximativ 5.400 de lei. Pe raza municipiului Piteși, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Pitești, I.P.J. Argeș, și al colegilor din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, I.P.J. Alba, s-a reușit identificarea și recuperarea a patru dintre televizoarele sustrase.
Tânărul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte